"Simt că-mi ţii sufletul în braţe"
mi-a zis, cu jumătate de ochi deschisă
în timp ce eu-mi pierdusem în spaţiu
singura ureche de care mai ştiam.
Am uitat apoi
să respir, pentru o eternitate sau două,
să mă nasc de câteva ori în acelaşi timp,
să visez că mor de câteva ori,
sau mai rău,
să înţeleg
roşul.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
2 comentarii:
Te-a inghitit o mare de rosu si nu mai scrii?
esti o persoana atat de norocoasa ca ai ajuns aici intamplator, cautand poezie; eu mi-am regasit site-ul cautandu-ma pe mine; blessed are the seekers of Poetry for theirs is the kingdom of Beauty; pentru mine e speranta; e ca si cand, o persoana necunoscuta s-ar aseza pe scaun si-ar cand melodii perfecte la un pian strain; gandul de-a fi un pian
Trimiteți un comentariu